Home Extern Obama, întâlnire între patru ochi cu Putin. Despre ce au discutat cei...

Sursa Foto: tass.ru

Preşedinţii din Statele Unite şi Rusia, Barack Obama şi Vladmir Putin, au avut o întrevedere bilaterală privată cu ocazia Conferinţei ONU pe tema climei, care a început luni la Paris.

Întâlnirea, care a avut loc în spatele ușilor închise, nu a fost planificată sau discutată în prealabil, iar punctele fierbinți din cadrul discuțiilor au fost Siria și Ucraina.

Siria a fost un subiect discutat în detaliu. Ambii președinți au vorbit despre începutul unui drum în reforma politică din această țară. De asemenea, au vorbit despre Ucraina și au subliniat importanța implementării totale a acordurilor de la Minsk, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de Tass.

 

Cei doi lideri se întâlniseră ultima dată acum două săptămâni, cu ocazia summitului G20, desfăşurat în staţiunea turcă Antalya.
Relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia sunt tensionate din cauza ingerinţelor ruse în Ucraina şi în Siria, precum şi în contextul instalării unor elemente antibalistice NATO în România şi Polonia.
Iar săptămâna trecută, după ce aviația turcă a doborât un avion de vânătoare rusesc ce ar fi încălcat teritoriul Turciei, Vladimir Putin nu s-a sfiit să arate cu degetul spre Statele Unite acuzând că atacul a fost aprobat de Casa Albă.
Statele Unite, care conduc o coaliție din care face parte Turcia, cunoșteau locul și momentul trecerii avioanelor noastre și tocmai în acest loc și în acel moment am fost loviți, a declarat acum câteva zile Vladimir  Putin.
Avionul Suhoi Su-24 a fost doborât, marţi, de avioane F-16 ale Turciei. În prezent, Turcia justifică faptul că a atacat avionul susţinând că n-a ştiut nici naţionalitatea, nici misiunea acestuia.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE