Home Politică OFICIAL Alina Gorghiu a demisionat de la conducerea PNL

Sursa Foto: Facebook

Alina Gorghiu şi-a anunţat luni demisia de la şefia PNL, ca urmare a rezultatelor extrem de proaste obţinute de liberali în alegeri.

Decizia a fost luată într-o şedinţă a conducerii liberale, şi a fost anunţată public într-o conferinţă de presă, la sediul PNL.

Încă de ieri am avut discuţii cu colegii, liderii din teritoriu, conducerea centrală şi pentru mine nu există alt gest decât depunerea mandatului, a declarat Alina Gorghiu.

Alături de Gorghiu ar urma să renunţe la funcţii împreună cu şefii de filiale care au avut cifre slabe la parlamentare.

Astăzi după-amiază voi avea o întâlnire cu Președinții de filiale, iar mâine am convocat Biroul Politic Național. Le voi propune colegilor mei convocarea Convenției pentru a stabili cât mai repede noua conducere. Convenția trebuie să ofere un nou start, stabilitate și coerență actului politic din interiorul partidului nostru. Putem să o organizăm la începutul lunii februrarie, a mai spus Gorghiu.

Formula de interimat se va decide în cadrul Biroului Politic Naţional de marţi, a anunţat Gorghiu.

Potrivit celor mai recente cifre date publicităţii de Biroul Electoral Central, PNL a obţinut la Senat 20,34%, iar la Camera Deputaţilor – 19,99%.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE