Home Extern Papa Francisc laudă o carte pentru copii despre pinguini gay și iepuroaice...

Paște, francisc, papa francisc
Sursa Foto: Wikipedia

Papa Francisc a trimis o scrisoare unei scriitoare care a stârnit un uriaș scandal în Italia, după publicarea unui volum pentru copii în care apar înfățișate familii gay și alte subiecte delicate.

Hipopotamii, cangurii și pinguninii de pe coperta cărții Micul Ou nu dau niciun indiciu despre scandalul politic și religios pe care l-a provocat acest volum. În vreme ce aventurile unui ou pot părea inofensive, prezentarea mai multor tipuri de familii, inclusiv cu parteneri de același sex, a stârnit o serie de acuzații dure la adresa autorului Francesca Pardi.

În carte, oul întâlnește în călătoria sa o pereche de pinguini gay, iepuroaice lesbiene care formează o familie, un hipopotam care își crește singur copilul, un cuplu inter-rasial de căței sau canguri care au adoptat pui de urs polar.

Cartea a fost interzisă din școli în Veneția de către primarul din Veneția, Luigi Brugnaro, alături de alte 50 de titluri. Decizia a dus la un protest la care s-au raliat peste 250 de autori italieni, care a cerut ca și cărțile lor să fie scoase de pe rafturile librăriilor din oraș, acuzând autoritățile de cenzură și ignoranță.

Vaticanul caracterizează relațiile între persoane de același sex drept o afecțiune, împotriva legilor firii, și susține că cei care sunt gay trebuie să trăiască în castitate pentru a fi buni catolici. Deși această doctrină a exclus practic homosexualitatea din biserică, Papa Francisc a abordat o atitudine mai înțelegătoare.

Dacă cineva e gay și îl caută pe Dumnezeu și are voință, cine sunt eu să îl judec? – a spus Papa în 2013. În același an, un bărbat gay din Franța a susținut că a primit un telefon din partea Papei pe această temă. Vaticanul a negat însă existența acestei convorbiri.

Atitudinea Suveranului Pontif pe aceste teme este criticată chiar la Vatican. Cardinalui Pietro Parolin a caracterizat decizia Irlandei de a legaliza căsătoriile între persoanele de același sex drept “o înfrângere pentru umanitate”.

Papa Francisc va participa luna viitoare în Philadelphia la Întâlnirea Internațională a Familiilor, eveniment la care reprezentanții grupurilor LGBT nu au fost însă invitați.

Pe de altă parte, catolici din toată lumea au pornit o campanie împotriva atitudinii înțelegătoare a Papei Francisc, iar peste 500.000 de oameni au semnat o petiție prin care îi cer Suveranului Pontif să întărească principiile bisericii în ceea ce privește căsătoriile gay și divorțurile.

Ei speră ca demersul lor să aibă o finalitate în octombrie, atunci când Sinodul de la Vatican, la care vor participa reprezentanți din toată lumea ai bisericii, va discuta poziția bisericii asupra mai multor subiecte de interes în lumea modernă. 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE