Home Ştirile zilei UPDATE: Informaţii despre starea militarilor români, răniţi în Afganistan

Sursa foto: MApN

UPDATE 19:10

Premierul Victor Ponta a declarat că starea celor patru militari români răniţi în Afganistan este bună, iar doi dintre ei au fost deja externaţi din spital

“Informaţia, care sper să se confirme, o am de la ministrul Duşa: faptul că cei patru militari români din Afganistan care au fost răniţi de dimineaţă – doi dintre ei au şi părăsit spitalul, sunt deci în stare foarte bună. Ceilalţi doi au rămas doar pentru observaţii. Slavă Domnului că nu a fost mai rău şi nu am avut noi victime”, a declarat Ponta, citat de Agerpres

Patru militari români care acţionează în cadrul misiunii „Resolute Support” din Afganistan au fost răniţi în această dimineaţă, în jurul orei 9.00, în urma exploziei unei maşini-capcană, potrivit unui comunicat MApN.

Militarii executau o misiune de patrulare terestră, la aproximativ opt kilometri Sud-Est de Baza militară de la Kandahar.

În urma atacului, militarilor li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportaţi la spitalul din Kandahar, unde se află internaţi în stare stabilă.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE