Home Ştirile zilei Premieră. Azi, referendum pentru Oradea Mare

Sursa Foto: ebihoreanul.ro

Locuitorii din Oradea şi cei din comuna apropiată, Sînmartin, sunt chemaţi azi să decidă dacă vor deveni toţi concitadinii unui mare oraş. Oradea Mare. Pentru prima oară în România are loc un referendum de alipire a unei comune la un oraş şi ar putea fi un precedent şi pentru alte procese electorale de acest gen.

Cum poate ajunge Sînmartin în sânul Oradei

Pentru că referendumul de consultare a cetăţenilor în vederea alipirii comunei de muncipiu este un eveniment fără precedent, în legislaţie nu există precizări clare. Ca atare, Consiliul Local al Municipiului Oradea a adoptat hotărârea nr. 499/2014. Se fac astfel promisiuni cetăţenilor din Sînmartin, pentru a-i linişti în cea mai stringentă problemă a lor. Cum vor plăti taxe şi impozite. Ca la sat sau ca la oraş?

Hotărârea Consiliului prevede ca, în următorii 10 ani, locuitorii comunei Sînmartin să plătească impozite pe clădiri, terenuri şi autoturisme la nivelul celor de acum. După scurgerea perioadei de 10 ani, ar urma ca aceste taxe şi impozite să crească gradual pe o perioadă de cinci ani, până la nivelul celor corespunzătoare oraşului Oradea. Pentru persoanele juridice, valoarea taxelor este aceeaşi atât în mediul rural, cât şi în cel urban. Mai mult, municipalitatea anunţă că va suporta toate cheltuielile pentru preschimbarea documentelor de identitate, permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare a autoturismelor pentru locuitorii comunei Sînmartin care ar deveni locuitori în Oradea Mare.

Însă, sînmărtenii nu sunt convinşi că cele prezentate de autorităţile din Oradea se pot şi aplica. Unii dintre ei s-au mobilizat şi au creat pagini de informare online şi le cer consătenilor să nu voteze alipirea. De pildă, cei care au construit şi administrează conţinutul site-ului referendum-oradea-sinmartin susţin că au contactat specialişti în interpretarea şi aplicarea codului fiscal şi au aflat că taxele şi impozitele nu  pot fi păstrate la alt nivel faţă de cel al oraşului Oradea, în condiţiile alipirii. S-ar putea ţine de promisiuni doar dacă reducerea se va face pentru toţi locuitorii, inclusiv pentru cei din muncipiu. Alfel, susţin ei, nu se pot acorda reduceri doar pentru anumite cartiere.

Dacă va fi sau nu unificare vor decide toţi locuitorii. Pentru ca referendumul de mâine să fie validat trebuie să se prezinte la urne cel puţin 30% dintre cei cu drept de vot, iar cel puţin jumătate dintre aceştia să fie de acord cu “Oradea Mare”.

De ce vrea Oradea să înghită Sînmartin

Oficial, se doreşte un oraş mai mare, mai puternic. Astfel, ar putea fi obţinute mai uşor fondurile europene şi, în consecinţă, s-ar putea face investiţii importante. Neoficial, localnicii cred că orădenii vor să ia “perlele” judeţului. Băile Felix şi Băile 1 Mai care sunt administrate acum de comuna Sînmartin.

Sînmartin are mai puţin de 10.000 de locuitori care trăiesc în şase sate: Sînmartin (reşedinţă), Betfia, Cihei, Cordău, Haieu, Rontău. Frumuseţile naturale nu sunt legate doar de zonele turistice Băile Felix şi Băile 1 Mai, aflate la o distanţă nu mai mare de 8 kilometri de municipiu. Zona Sînmartin-ului se mai laudă şi cu o formaţiune carstică spectaculoasă numită “Craterul de la Betfia”, iar Pârâul Peţa are o vegetaţie tropicală considerată unică în Europa.

Pentru a-i convinge pe sînmarteni, autorităţile orădene au creat o pagină de prezentare a proiectului pentru Oradea Mare. Pe pagina referendumoradea, există o campanie de promovare în toată regula, cu mesaje şi fotografii sugestive. Mai jos, am selectat câteva dintre ele:

This slideshow requires JavaScript.

 

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE