Home Social Preotul care străbate Europa pe bicicletă pentru tinerii cu handicap din România

Sursa Foto: blackmorevale.co.uk

Un fost preot dintr-o localitate din Marea Britanie a pornit într-un maraton pe bicicletă prin întreaga Europă într-un demers umanitar destinat strângerii de fonduri pentru un așezământ destinat copiilor și tinerilor cu nevoi speciale din România.

Colin Marsh participă la acest proiect din 1996, când a petrecut șase săptămâni lucrând la întreținerea așezământului. Pasionat de ciclism, fostul preot a avut inițiativa de a porni în călătoria care va dura aproape șase săptămâni, având intenția de a strânge 10.000 de lire sterline pentru actele sale de caritate.

Colin a pornit din Dunkirk, prin Belgia, Olanda, Germania, Austria, Slovacia și Ungaria. Cei doi frați ai său i se vor alătura în Budapesta, de unde vor porni spre Nădlac, apoi Sibiu, pentru a își încheia călătoria la Cisnădioara, acolo unde este situat așezământul Little John.

Maratonul a început pe 30 aprilie, iar înainte să pornească, fostul preot a luat legătura cu mai mulți membri ai organizației Warm Showers, care administrează un site pentru cicliști, care oferă cazare și condiții pentru cei care călătoresc.

Încă de la începutul călătoriei, Colin s-a lovit de greutăți. A întâlnit rafale foarte puternice de vânt în Belgia și în special Olanda, unde a fost nevoit să traverseze poduri și diguri. Lucrurile s-au îmbunătățit când a ajuns în Rotterdam, continuându-și drumul pe așa numita autostradă a cicliștilor prin Duisberg, Koln, Bonn și Koblenz.

După 12 zile și aproape 530 de mile, Colin a ajuns în zona Mainz, apoi Frankfurt, și Bamberg. Unde a fost întâmpinat cu bere de locuitorii care sărbătoreau Ziua Tatălui.

Fostul preot a trecut deja de Germania, Austria, Slovacia, ajungând deja în Ungaria, unde își trage sufletul câteva zile și așteaptă întâlnirea cu frații săi.

Puteți urmări AICI traseul lui Colin Mars, pentru a fi la curent cu evoluția călătoriei lui. Până acum, fostul preot a strâns 4.700 de lire sterline din ținta sa de 10.000.

Cei care doresc să contribuie la acest demers umanitar pot face donații pe site-ul lui Colin sau pe site-ul așezământului Little John din Cisnădioara.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE