Home Ştirile zilei Decizie istorică a Regelui Mihai. Principele Nicolae, exclus din linia de succesiune...

Sursa Foto: facebook.com

Principele Nicolae al României a pierdut titlul regal, dar şi locul în linia de succesiune la tron. La începutul acestei luni, Regele Mihai i-a retras acestuia titlul și calificativul de “Alteță Regală”, și l-a înlăturat de la succesiune. Decizia a fost anunţată însă abia luni, 10 zile mai târziu, arată un comunicat al Casei Regale.

În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de “Principe al României” și calificativul de “Alteță Regală”. De asemenea, Regele a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare în aceeași zi.

În calitate de Șef al Casei și Familiei Regale ale României, Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei și vieții fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei. Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală și societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect și mereu cu gândul la ceilalți.

Păstrând aceeași afecțiune nepotului său, Regele Mihai nădăjduiește că Nicolae va găsi, în anii viitori, un fel potrivit de a-și servi idealurile și de a folosi calitățile cu care Dumnezeu l-a înzestrat.

Alteța Sa Regală Principesa Elena, mama lui Nicolae, a primit înștiințarea acestei decizii, printr-o scrisoare personală trimisă de Majestatea Sa Regele, se arată în comunicat.

Născut pe 1 aprilie 1985, Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills este fiul principesei Elena şi nepotul regelui Mihai, și înainte de anunțul Casei Regale, era al treilea pe linia succesiunii la tron.

Principele Nicolae a urmat ciclul primar și gimnazial la școala Argyle House din Sunderland, Marea Britanie, până în anul 1999 urmând ca din acel an să frecventeze cursurile Colegiului Shiplake.

În anul 2009 Principele Nicolae s-a înscris la Universitatea din Londra, urmând cursurile universitare la Colegiul Royal Holloway, specializându-se în management, unde a absolvit în anul 2012, anul în care s-a și stabilit în România.

Nicolae a vizitat pentru prima dată România alături de Regele Mihai în anul 1992 pe când avea vârsta de doar șapte ani.

Cu ocazia împlinirii vârstei de 25 de ani, prințul Nicolae a primit titlul de Alteță Regală și Principe al României.

În anul 2004, Nicolae a fost lider asistent al unei expediții în Africa de Sud, Namibia, Botswana și Zimbabwe, urmând ca în 2005, să locuiască pentru 4 luni în Kenya și a participat la o expediție în Madagascar. În anul 2006, a fost angajat în Kenya pentru a antrena trupele Armatei Britanice în Rafting.

Urmând tradiția Familiei Regale de a se implica în acțiuni caritabile, Principele Nicolae a colaborat cu Școala Britanică din București, într-un proiect pe teme ecologice, și susținerea organizațiilor de mediu ,,Mai Mult Verde” și „Tășuleasa Social” unde a desfășurat diferite activități de plantare și ecologizare, în cadrul cărora a vizitat Parcul Național Munții Rodnei, zona Lacului Lala și Vârful Ineu, Parcul Național Călimani și Vârful Pietrosul.

Iar cea mai recentă acțiune de caritate a fost un tur al României pe bicicletă. Nicolae a pedalat peste 1000 de km. În perioada 23 aprilie-3 mai, traversând 13 județe, din Sighetu Marmației până la Constanța, în turul ciclist caritabil “Cărțile copilăriei pe bicicletă”,  scopul acțiunii fiind promovarea lecturii la nivel național.

Nicolae este pasionat de sport, practicând de-a lungul timpului fotbal, hockey, rugby, cricket, tenis, caiac, canoe și tenis, făcând parte din echipa de hockey și cricket de la Shiplake College, unde a fost vicecăpitan, iar apoi membru în echipa de lacrosse a Royal Halloway în 2012.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE