Home Politică Proteste în ţară în timpul şedinţei pentru moţiunea de cenzură

Sursa Foto: PNL Ilfov

PNL nu a renunţat complet la ideea de proteste în timpul dezbaterii şi moţiunii de cenzură. Mitinguri au avut loc în mai multe oraşe ale ţării, la fiecare dintre ele participând câteva sute de persoane.

PNL Olt a organizat la Slatina, pe platoul din faţa Instituţiei Prefectului, un miting la care erau aşteptaţi aproximativ 500 de oameni. Cu o zi înainte de dezbaterea moțiunii, deputatul Gigel Ştirbu, co-preşedinte al PNL Olt, a declarat că mitingul de la Slatina va constitui şi “un semnal de alarmă pentru forţele politice din Parlament, să vină alături de Opoziţie şi să pună în fruntea ţării un nou guvern, unul legitim, deoarece Executivul condus de Victor Ponta, un premier suspectat de fapte de corupţie, nu este legitim şi nu are credibilitate, fapt care dăunează României”.

La Brăila, protestul a fost programat între orele 11:00 şi 14: 00, pe platoul din faţa Palatului Administrativ, iar în Târgovişte mitingul s-a desfășurat  în faţa Prefecturii.

Sper să participe în jur de câteva sute, trei-patru sute de membri de partid. Poate vin şi mai mulţi cetăţeni, rămâne de văzut. (…) Dacă vor veni şi alţi cetăţeni şi se vor strânge poate cinci-şapte mii de participanţi, e posibil. E posibil ca, ştiind cetăţenii de acest miting, să participe în număr foarte mare, a declarat copreşedintele PNL Dâmboviţa, deputatul Iulian Vladu, joi.

Liberalii timişeni au pichetat și ei sediul Prefecturii Timiş, iar PNL Iaşi a organizat tot în faţa Prefecturii un protest similar.

Dincolo de subiectul moţiunii, mitingul are dublă semnificaţie pentru ieşeni: de a-l demite pe Victor Ponta, susţinătorul corupt al primarului Gheorghe Nichita şi de a demite un Guvern care şi-a bătut joc de Moldova şi de ieşeni, ignorând complet toate proiectele Iaşiului, a afirmat deputatul Costel Alexe, copreşedinte al PNL Iaşi.

Copreşedintele PNL Mureş, Ciprian Dobre, a anunţat joi că organizaţia judeţeană liberală a primit aprobarea pentru a organiza un miting de protest în faţa Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş

Liberalii au intenţionat să organizeze vineri, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură, un lanţ uman în jurul Parlamentului, însă planurile le-au fost date peste cap de PSD, care a cerut autorizaţie pentru o contramanifestaţie.  PNL a renunţat la ideea protestului, de teama apariţiei unor manifestări violente.

Am decis, la propunerea președintelui de onoare al PNL, dl Mircea Ionescu Quintus, să renunțăm la organizarea lanțului uman în jurul Parlamentului, planificat pentru vineri. La inconștiență răspundem cu rațiune. În felul acesta, consider că mitingul PSD rămâne fără obiect: parazitarea protestului pașnic al PNL și crearea de violențe. Acum, dl Victor Ponta poate să ne explice în liniște de ce nu vrea să demisioneze, deși este într-o situație complicată și ne pune pe noi toți într-o situație imposibilă, a scris Alina Gorghiu pe Facebook.

Ulterior, în cursul zilei de joi, şi PSD a anunţat că nu va mai organiza mitingul din Parcul Izvor.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE