Home Politică Protocolul PSD – UNPR: “Nu are rost să vindem pielea ursului din...

Sursa Foto: Romaniatv.net

Liderii PSD şi UNPR au semnat joi protocolul de colaborare la alegerile electorale din 2016. Prima colaborare certă va fi pentru alegerile locale şi, în funcţie de rezultatele celor două formaţiuni politice, alianţa se va face şi pentru alegerile parlamentare.

Oficial, protocolul trebuie să favorizeze ambele partide. Însă, ce va avea fiecare de câştigat nu a fost trecut pe hârtie. Conform liderului PSD Liviu Dragnea“nu are rost să vindem pielea ursului din pădure”.

Cei doi au anunţat că, după alegerile locale se va face o evaluare, se vor aşeza din nou la masă şi se va decide în ce formulă se va merge la alegerile parlamentare.

Liviu Dragnea susţine că nu sunt înţelegeri secrete, promisiuni pentru un anumit număr de locuri în Parlament pentru membrii UNPR.

Însă, acest protocol întăreşte poziţia PSD în privinţa menţinerii actualei legislaţii care presupune alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin. PSD îşi păstrează aliatul, pentru a obţine o majoritate în Parlament care să respingă un eventual proiect de modificare a legii electorale.

“Nu există nicio posibilitatea ca în Senat să ajungă asemenea lege năstruşnică (n.r.: revenirea la alegerea primarilor în două tururi). Sunt şanse să semnăm un protocol şi cu ALDE”, a declarat Liviu Dragnea.

Pentru alegerile locale, protocolul PSD – UNPR prevede posibilitatea încheierii unei alianţe între cele două formaţiuni pentru orice localitate, inclusiv pentru Bucureşti.

“Asta face protocolul, dă posiblitatea tuturor organizaţiilor locale PSD şi UNPR ca, în funcţie de condiţiile specifice, să ia decizia optimă pentru ca şansele la alegeri să fie maximă”,a mai afirmat Dragnea

Protocolul trebuia semnat iniţial miercuri, însă Gabriel Oprea a cerut amânarea, pe motiv că era o zi specială. Acesta s-a prezentat în plenul Senatului, unde s-a decis ridicarea imunităţii sale, pentru ca DNA să înceapă urmărirea penală pe numele său, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu.

În termenii protocolului este prevăzut că acesta încetează prin acordul părților şi tot prin acord se poate modifica sau completa.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE