Home Politică PSD se clatină după suspendarea lui Ponta. Cum s-au împărţit taberele

ponta dragnea
Sursa Foto: PSD

Taberele se războiesc în PSD după suspendarea lui Ponta. Coordonatorul politic Liviu Dragnea consideră că Victor Ponta a făcut o greşeală când a renunţat la şefia PSD. Pe de altă parte, Rovana Plumb consideră că cel mai important lucru în acest moment, pentru bine partidului, ar fi ca mambri să rămână o echipă, aşa acum au fost până acum.

Liviu Dragnea consideră că Victor Ponta ar fi trebuit să aştepte să vadă ce se întâmplă cu dosarul în care este cercetat înainte de a se retrage de la şefia PSD. A precizat însă că îi respectă decizia şi că a avut o discuţie cu el luni dimineaţă, fără să dea detalii despre ce au vorbit, scrie AGERPRES.

“Ar mai fi trebuit să aştepte, să vedem ce întâmplă cu acest dosar”, a afirmat Liviu Dragnea.

Mai mult, Dragnea susţine că formaţiunea politică are nevoie de o conducere interimară, după ce Victor Ponta s-a retras de la conducerea PSD, şi că este necesară convocarea Comitetului Executiv Naţional pentru a lua o decizie în acest sens.

“PSD nu poate fi condus prin delegare, e un partid mare, un partid aşezat. A fost perioadă în care Victor a lipsit, 4-5 săptămâni, şi nici nu trebuia să delege. Dar acum este nevoie de o legitimare în Comitetul Executiv Naţional. Noi nu avem un preşedinte interimar. Avem un preşedinte care şi-a dat demisia sau care a părăsit funcţia de preşedinte şi este un loc gol. Comitetul Executiv Naţional va stabili şi cine să fie preşedinte interimar şi calea de urmat”, a declarat Dragnea, luni, înainte de şedinţa coaliţiei, care va avea loc la sediul PSD.

El a adăugat că şedinţa Comitetului Executiv ar putea avea loc cel mai târziu săptămâna viitoare, dacă nu chiar în această săptămână.  Dacă se lungeşte această perioadă “această situaţie ambiguă, orice risc este posibil” în partid, a spus Dragnea.

Pe de altă parte, Rovana Plumb crede că PSD trebuie să acţioneze ca o echipă şi cine nu înţelege asta joacă practic pentru adversarii politici. Rovana crede că, în acest moment, PSD nu are nevoie în acest moment de congrese, pentru a nu pune în pericol prezenţa la guvernare. Mai mult, Roxana spune că are încredere în Victor Ponta şi în deciziile sale aşa cum a avut şi până acum.

“PSD este condus de o echipă solidă; trebuie să acţionăm şi în continuare ca o echipă – nu să ne atacăm unii pe altii. Dezbinarea ar fi un avantaj nesperat doar pentru adversarii nostri.Premierul Victor Ponta a propus prelungirea unui interimat votat si acceptat de BPN. Susţin aceasta formulă şi cred că toţi colegii mei ar trebui să o susţină; preşedintele Consiliului Naţional, conform statutului, asigură conducerea partidului pentru orice perioada de interimat, între CongreseCei care vorbesc despre organizarea unui congres acum nu se raportează la binele PSD, ci la speranţele oponenţilor noştri. Nu avem de ce sa organizăm congrese prin care să facem jocurile adversarilor PSD, pentru că riscăm ca, pe parcurs, să pierdem guvernarea dar şi aliaţii pe care îi avem. Nu cred că trebuie să continuăm să ne atacăm aliaţii şi poziţia pe care o avem în prezent; continuarea guvernarii este o prioritate; la fel si rezolvarea problemelor în justiţie de către Victor Ponta.” a spus Rovana Plumb într-un comunicat.

Dragnea a criticat decizia luată de Ponta, dar susţine că în continuare că nu trebuie să demisioneze din funcţia de prim-ministru. Spune că nu este nevoie de “încă un pas pripit”.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE