Home Extern Putin şi Obama, faţă în faţă! Subiectul fierbinte de pe agenda celor...

Sursa Foto: Spectatormundi.org

Barack Obama îl va întâlni pe preşedintele rus Vladimir Putin luni, pe 28 septembrie. Întâlnirea de gradul 3 va avea loc la New York, unde se organizează Adunarea Generală a ONU.

Întâlnirea dintre cei doi şefi de stat a fost convenită de “comun acord”, spun oficialii birourilor de presă. Purtătorul de cuvânt de la Kremlin spune că pe agendă se află subiectul Siria, mai fierbinte în contextul actual decât războiul din Ucraina.

”Desigur că tema principală a întâlnirii (Putin-Obama) va fi Siria”, a afirmat Dmitri Peskov, adăugând că, “dacă timpul va permite'” vor fi și discuții legate de situația din Ucraina.

Dmitri Peskov a mai indicat că întrevederea nu va dura mai mult de o oră şi va începe după discursul pe care Putin  îl va ține în fața Adunării Generale a ONU.

Oficialul de la Moscova a ținut să precizeze că discuții pe tema crizei ucrainene vor avea loc totuşi, la întâlnirea liderilor din așa-numitul format Normandia (Rusia, Ucraina, Germania, Franța), ce va avea loc pe 2 octombrie, la Paris.

Întâlnirea de luni, de la New York, va fi prima întâlnire oficială dintre Putin şi Obama de la întrevederea bilaterală din iunie 2013 din Irlanda de Nord, cu ocazia summitului G8, conform AFP.

În timp ce agenția TASS indica anterior că ultima întrevedere între cei doi președinți a avut loc în noiembrie 2014, cu prilejul summitului Asia-Pacific din China.

Întâlnirea Putin-Obama de la New York intervine pe fondul acuzațiilor americane privind desfășurarea de către Rusia de echipamente militare, inclusiv tancuri și elicoptere, în Siria, în timp ce Moscova neagă orice consolidare a prezenței sale militare pe teritoriul sirian, conform AGERPRES.

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE