Home Politică Război pe Facebook între Victor Ponta și Alina Gorghiu

Premierul Victor Ponta se află într-un adevărat război al declarațiilor cu Alina Gorghiu, co-președintele PNL.

Joi dimineața, șeful Guvernului a luat-o peste picior pe șefa liberalilor după ce un articol al CNBC arată că Bursa din România este în creștere și este cea mai performantă din categoria sa.

CNBC laudă performanțele economice și promovează România! Sigur iar îmi cere Alina Gorghiu demisia! Păcat de acei câțiva români care spun că totul este rău pentru simplul motiv că după 2010-2012 nu au reușit încă să revină ei la “butoane”!. –, a scris Victor Ponta pe Facebook

Reacția premierului vine după ce miercuri, Alina Gorghiu l-a ironizat pe Victor Ponta pentru prezența sa la Supercupa Europei, arătând în același timp că șeful Guvernului ar fi fost cel care bloca orice dialog cu opoziția.

După demisia domnului Victor Ponta din funcția de președinte al PSD, dialogul politic între partide a fost relansat. Vom continua acest dialog cu liderii partidelor. Dacă domnul Liviu Dragnea va dori, nu am nimic împotrivă să participe și Victor Ponta la întâlnirile premergătoare, de pregătire a consultărilor politice, între staffurile tehnice și de specialitate ale partidelor, alături de ministrul Teodorovici. Sunt convinsă, însă, că Lionel Messi este un interlocutor mai adecvat pentru Victor Ponta decât reprezentanții opoziției, având în vedere preocupările din ultima perioadă ale încă Prim-ministrului României. Cu această ocazie, ar putea afla că după ce iei un cartonaș roșu de la opinia publică și propriul partid, părăsești terenul, nu te legi de bare. – a scris co-președintele PNL pe rețeaua de socializare

Afirmațiile Alinei Gorghiu vin în contextul în care noul președinte al PSD, Liviu Dragnea a acceptat o întâlnire cu PNL-ul pentru a discuta pe marginea noului Cod Fiscal înainte ca acesta să fie reexaminat în Parlament. Asta în condițiile în care Ponta a criticat în dese rânduri poziția liberalilor și chiar a declarat că nu mai e nevoie de nicio consulatare pentru că legea fiscală va rămâne nemodificată.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE