Home Uncategorized România extremelor, de la caniculă la furtuni

După ce a trecut patru zile prin coduri galbene, portocalii și roșii de caniculă, țara noastră a intrat sub semnul furtunilor.

Meteorologii au emis vineri dimineață un Cod Galben de vreme rea pentru mai multe localități din județele Brăila, Giurgiu și Teleorman.

ANM avertizează că în aceste zone vor fi averse ce vor depăși 25-30 de litri pe metru pătrat, iar pe arii extinse vor avea loc descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină.

Meteorologii mai avertizează că în toată partea de sud-est a țării vor fi  averse şi descărcări electrice, iar în unele zone, precipitațiile vor depăşi 15 litri pe metru pătrat şi vom avea parte și de grindină.

 

De altfel, în toată țara, temperaturile vor scădea drastic, trecând de la cele 35-40 de grade care au topit România în ultimele zile la 22 de grade în nordul țării, în Maramureș și la maxim 32 de grade în partea de sud, în Oltenia.

Nici Capitala nu stă mai bine. În București vremea se va răci cu 12 grade, iar termometrele nu vor arăta mai mult de 25 de grade. Și aici sunt posibile ploi torențiale de scurtă durată și descărcări electrice.

Turiștii care se află pe litoral au și ei o zi urâtă. Temperaturile scad în toate stațiunile, vor fi averse însoțite de fulgere și de vant mai intens. Vor avea noroc însă în weekend. Sâmbătă și duminică cerul va fi senin, temperaturile vor ajunge la 27 de grade Celsius, iar apa mării va avea între 22 și 24 de grade.

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE