Home Eveniment România se prăgăteşte cu maşini de război

Maşini de război, vehicule blindate de luptă, pe şenile sau pe roţi. Sunt noile obiective strategice ale României, în vederea producţiei sau achiziţiei. La ministerul Economiei tocmai a avut loc o întâlnire diplomatică la nivel înalt. A fost primit în vizită directorul regional de vânzări al companiei germane Krauss-Maffei Wegmann GmbH&Co.KG, una dintre cele mai prestigioase companii internaţionale în domeniul armanentului.

Conform unui comunicat al ministerului Economiei, postat pe site-ul oficial, discuţiile s-au axat pe o cooperare România-Germania pentru proiecte care ţin atât de sistemul naţional de apărare, dar şi de finalizare a unor comenzi către alte state. “La finalul întâlnirii s-a convenit ca atât partea română, cât şi cea germană să analizeze posibilitatea creării unui grup de lucru, în vederea găsirii celor mai bune soluţii pentru o colaborare viitoare, în interesul tuturor părţilor”, se arată în comunicat, lăsând astfel să se înţeleagă că, la fabricarea unor vehicule blindate ar putea participa atât specialişti români, cât şi germani. În discuţii, s-a pus accentul pe pregătirea deosebită a românilor care activează în industria de armament şi a produselor româneşti calitative care ajung la export la preţuri competitive.

Romarm este principalul exportator de armament românesc şi se află în subordinea ministerului Economiei. Pentru piaţa internă, este furnizorul princial al Ministerului Apărării Naţionale. Astfel, livrează pentru sistemul de apărare românesc în principal arme de infanterie, muniţie, explozibili, sisteme de artilerie (tunuri şi aruncătoare), dar şi transportoare blindate şi varinta TR85M1, tancul român modernizat.

NATO cere statelor membre maşini de război şi reacţie rapidă

Situaţia tensionată din Estul Europei, dintre Ucraina şi Rusia, determină schimbări în strategia NATO. Astfel, ţările din Alianţă trebuie să aibă o tehnică de luptă modernă care să asigure, în caz de nevoie, o forţă de reacţie rapidă.

Vizita la Ministerul Economiei a directorului regional de vânzări al uneia dintre cele mai mari companii de fabricare a blindatelor trebuie privită în contextul situaţiei din Europa. De asemenea, e interesant cum România a purtat discuţii cu compania nemţească, chiar după ce Germania ar fi lansat o ştire privind noi achiziţii de armament. De curând, un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin a anunţat că se intenţionează mărirea flotei de vehicule de luptă. Agerpres preciza că statul german vrea să cumpere 100 de tancuri Leopard 2. Coincidenţă sau nu, tancurile Leopard sunt produse de aceeaşi companie Krauss-Maffei Wegmann (KMW) cu care România poartă acum discuţiile de colaborare.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE