Home Politică Senatul se reunește în sesiune extraordinară pentru noul Cod Fiscal

Sursa Foto: Ambasada Germaniei la Bucureşti via Facebook

Senatul se reuneşte luni, de la ora 15:00, în sesiune extraordinară pentru dezbaterea şi votarea cererii de reexaminare a noului Cod Fiscal, transmisă de președintele Klaus Iohannis.

Comisiile de specialitate au termen să întocmească raportul în cazul Codului Fiscal până luni la ora 10:00.

Reprezentanţii partidelor parlamentare au avut joi, la Palatul Parlamentului, o întâlnire tehnică pe tema Codului Fiscal, retrimis spre reexaminare în Parlament de preşedintele Iohannis.

Aceştia au convenit ca TVA să fie scăzut în două etape, prin amendamente la Codul Fiscal.

Prima scădere ar urma să aibă loc la 1 ianuarie 2016, la 20%, iar a doua de la 1 ianuarie 2017, la 19%.

Totodată, s-a hotărât amânarea cu un an a măsurii de eliminare a supraaccizei pe carburanţi, aceasta urmând să fie aplicată din 2017, nu din 2016, aşa cum era stabilit iniţial.

Senatul este primul for legislativ sesizat în legătură cu Codul fiscal, decizia finală urmând să fie luată de Camera Deputaţilor, care se va reuni tot în sesiune extraordinară, scrie AGERPRES.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE