Home Sanatate Soluţia împotriva CANCERULUI! Descoperire uriaşă datorată elefanţilor

O analiză a specialiştilor, care au vrut să afle de ce elefanţii se îmbolnăvesc extrem de rar de cancer, deşi organismul lor are mult mai multe celule decât omul, scoate la iveală  ce tipuri de organisme au mai mare rezistenţă împotriva acestei boli. Este vorba despre organismul care produce mai multe proteine numite p53.

Misterul descoperit al elefanţilor este, de fapt, genomul pachidermului african. Cercetătorii au descoperit cel puţin 40 de copii ale genelor care produc proteina p53, cunoscută pentru calităţile sale puternic anticancerigene. În timp ce, în cazul oamenilor, genomului uman are doar două copii ale acestor gene.

Pentru a arăta cum elefanţii “înşală” cancerul, specialiştii au extras celule albe din sângele lor pe care le-au supus substanţelor care deteriorează ADN-ul şi care sunt, de cele mai multe ori, cele care declanşează cancerul. Experimentul a arătat că, sub acţiunea proteinei p53, celule ale căror ADN este deteriorat mor prin ceea ce cercetătorii au arătat că este un fel de “sinucidere”. Asftel, acestea nu mai devin niciodată canceroase.

“Este mult mai eficient decât prevenirea cancerului prin încercarea de a opri replicarea celulelor mutante incapabile să se auto-repare”, a spus doctorul oshua Schiffman, medic oncolog pediatru la Institutul Huntsman.

Autorii studiului au comparat reacţiile anti-canceroase al celulelor imunitare ale elefanţilor cu cele ale oamenilor, printre care şi cei care suferă de sindromul Li-Fraumeni (cei care au o sigură  copie activă a genei care codifică proteina p53 și, prin urmare, un risc de peste 90% de a dezvolta cancer în timpul vieții lor).

Astfel, s-a descoperit că celule iradiate ale elefanţilor se auto-distrug de două ori mai mult (14,6%) decât cele ale oamenilor sănătoși (7,2%) și de peste cinci ori mai mult decât cele ale persoanelor cu sindromul Li-Fraumeni (2,7%).

Concluzia este aceea că organismul care produce mai multe proteine p53 este mai protejat în faţa bolii pentru care nu s-a găsit încă un leac.

Proteina p53 le dă de o sută de ori mai multe şanse elefanţilor decât oamenilor, în acest moment, să nu dezvolte cancer. Astfel, în timp ce rata mortalităţii de cancer, în rândul oamenilor, este între 11 şi 25%, în rândul elefanţilor este mai mică de 5%.

S-a mai relevat că şi alte specii de animale sunt aparent preimune la cancer, cum ar fi “șobolanul cârtiță golaș”, care trăiește de zece ori mai mult decât verii săi șobolani și șoareci comuni și nu dezvoltă niciodată tumori canceroase. Același lucru este valabil și pentru balenele de Groenlanda, care pot trăi două secole.

Acum, cercetătorii americani, care au realizat acest studiu, au de gând să profite de rezultatele obţinute pentru a dezvolta noi tratamente împotriva cancerului.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

1 comentariu la acest articol
  1. Si la ce bun prelungirea vietii???…
    200 de ani pt. o viata inutila, sterila, puerila, sterila si futila?!? Nu cred ca solutia este ca in loc sa ne chinuim 60-80 de ani, sa ne ‘straduim’ sa agonizam in viitor vreo 200 de ani!…
    Nu lungimea vietii e cheia implinirii fiintei umane, ci…
    …CALITATEA EI!
    Oamenii inteligenti fac eforturi sa vindece ceea ce de fapt tot noi am deteriorat aproape iremediabil in ultima suta de ani. Problema reala este ca ne sapam in mod cit de poate de ‘constiincios’ propriul mormint (mult mai de timpuriu decit o faceau inaintasii nostri) chiar cu lacoma si fara de masura … gura personala!
    Iar cei ce ar trebui sa vegheze la alimentatia si sanatatea generala, sint din ce in ce mai ignoranti, corupti si chiar nemernici de-a dreptul!…

Foloseste adresa de email pentru lasa un comentariu

SĂNĂTATE