Home Politică Tăriceanu vrea să măsoare democrația. Cu o comisie specială

tăriceanu
sursa foto: facebook

 

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, vrea neapărat să măsoare democrația din România. Tăriceanu a prezentat Biroului permanent un memorandum privind înfiinţarea Comisiei speciale pentru evaluarea stării de democraţie şi a statului de drept.

Am prezentat colegilor din BP un memorandum intern care este public şi care conţine obiectivele acestei comisii, câteva elemente care ar trebui avute în vedere de către viitoarea comisie pentru a fi evaluate. (…) Am solicitat colegilor lideri de grupuri să ia spre analiză această propunere şi să o discute în cadrul partidelor ca apoi, eventual, această propunere să fie aprobată şi comisia să poată să fie constituită. – a declarat Tăriceanu.

Președintele Senatului a ţinut să sublinieze faptul că şi-ar dori ca membrii viitoarei comisii să nu urmărească interesul partidelor pe care le reprezintă în Senat. Potrivit lui Tăricean, comisia ar urma să aibă nouă membri.

Aş vrea ca această comisie să nu fie gândită ca o comisie partizană, care să facă o abordare dintr-o perspectivă a propriilor partide, ci să încerce să se detaşeze, să se pună deasupra intereselor de partid, sigur, un lucru nu simplu având în vedere încleştarea politică în care ne aflăm în momentul de faţă. Acesta ar fi dezideratul meu, asta a fost intenţia mea şi a câtorva colegi cu care am discutat despre necesitatea şi utilitatea unei astfel de comisii, în aşa fel încât, la final, ea să vină cu o serie de propuneri capabile să corecteze neajunsurile democratice cu care ne confruntăm în momentul de faţă. –a mai spus preşedintele Senatului, citat de AGERPRES.

Potrivit lui Călin Popescu Tăriceanu, înfiinţarea unei comisii care să urmărească evoluţia şi performanţele democraţiei şi ale statului de drept ar fi extrem de utilă.

Cred că în actuala conjunctura politică şi ţinând seama şi de evoluţiile unele democratice şi altele nedemocratice din ultimii ani ai României, pe lângă MCV agreat cu Comisia Europeană, dar care avea drept obiectiv principal monitorizarea evoluţiilor din Justiţie, cred că avem nevoie de o evaluare pe care suntem capabili să o facem şi noi, Senatul, cu privire la modul de funcţionare a principalelor instituţii din România şi la modul în care se respectă, de exemplu, raporturile dintre puterile statului, echilibrul puterilor şi controlul lor reciproc, independenţa puterilor în stat. – a explicat șeful Senatului.

În memorandumul discutat în şedinţa Biroului permanent al Senatului se arată că această comisie specială are un termen de nouă luni pentru a depune un raport detaliat.

Metodele de lucru ale Comisiei speciale pentru evaluarea democraţiei şi a statului de drept din România vor fi: documentarea, culegerea de date din surse publice, consultări cu societatea civilă, mediul academic şi reprezentanţi ai instituţiilor și organizarea de dezbateri publice, se mai arată în memorandum.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE