Home Eveniment FOTO Marile orașe, împânzite de mascați înarmați

mascați orase
Sursa Foto: oradetimis.ro

Zeci de mascați de la Serviciul de Acțiuni Speciale, înarmați până în dinți, încep să patruleze pe străzile din marile orașe pentru a supreveghea distracția românilor la trecerea în noul an.

Așa se întâmplă și în Timișoara unde mascații deja au început să apară în locurile cele mai aglomerate din Timișoara cum ar fi Catedrala Mitropolitană, Parcul Central și Gara de Nord, arată Opinia Timișoarei.

alerta 1 alerta 3 alerta 5

În următoarele zile, însă astfel de imagini vor putea fi surprinse peste tot în țară.

Marile orașe au fost suprevegheate și de Crăciun

Și de Crăciun polițiștii au ieșit pe străzi. Potrivit unui comunicat al IGPR, peste 11.500 de polițiști au fost în stradă în zilele de Crăciun.

În perioada Crăciunului, peste 11.600 de poliţişti au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în toată ţara, în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier.

Zilnic, au fost în teren peste 4.000 patrule de ordine și siguranță, iar efectivele de poliție rutieră au utilizat aproximativ 800 de autospeciale, din care peste jumătate dotate cu aparate radar, arată comunicatul Poliției Române.

Iar bilanțul arată că aceștia au avut activitate. 21 de persoane au fost arestate, 40 de urmăriți național și 11 urmăriți internațional au fost depistați și au fost date amenzi de aproape 8 milioane de lei.

Poliţiştii au depistat peste 200 persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni, 28 dintre acestea fiind reţinute şi 21 arestate.

De asemenea, în cadrul activităților specifice desfășurate, polițiști au identificat 51 de persoane urmărite, din care 40 la nivel național și 11 la nivel internațional.

Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat aproximativ 30.000 de sancţiuni, în valoare de peste 7.789.000 lei şi au confiscat bunuri în valoare de 568.020 lei, arată comunicatul IGPR.

În ciuda acestor cifre, potrivit reprezentanților poliției,  a fost cel mai liniștit Crăciun din ultimii cinci ani.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE