Home Sanatate Top 10 ţări din întreaga lume unde oamenii trăiesc cel mai mult

Speranţa de viaţă diferă de la persoană, la persoană, dar, mai ales, de la o ţară la alta. Într-o lume tot mai complicată, cu războaie şi provocări ale crizelor economice, este lesne de înţeles, că “sănătatea” statului, adică stabilitatea şi putere sa financiară, influenţează direct speranţa de viaţă a locuitorilor săi.

Cu cât un stat este mai dezvoltat, iar cetăţenii au posibilităţi financiare şi acces la servicii medicale de înaltă telnologie, cu atât aceştia trăiesc mai mult.

Un raport The World Economic Forum prezintă principale ţări unde oamenii trăiesc cel mai mult de pe întreg mapamondul. Analiza este preluată de Business Insider şi prezintă topul primelor 10 state. De fapt, în total, sunt 15 ţări, pentru că pe acelaşi loc s-au clasat, în unele cazuri, câte două ţări.

Locul 10 

Coreea de Sud – speranţa de viaţă: 81,4 ani

Speranţele oamenilor de viaţă au crescut în Coreea de Sud odată cu o îmbunăţire a traiului de viaţă în rândul celor din clasa de mijloc. Însă, specialiştii arată că nu o duc tocmai foarte bine, din cauza gradului de poluare, încă ridicat.

Luxemburg – speranţa de viaţă: 81,4 ani

Este una dintre cele mai bogate ţări din Europa, dar, paradoxal, nu aici este cea mai ridicată speranţă de viaţă de pe bătrânul continent. Fiind o ţără mică, sunt puţini locuitori, iar venitul este ridicat. Ceea ce înseamnă că oamenii de aici mănâncă şi trăiesc sănătos, iar accesul la asistenţă medicală este facil.

Locul 9

Norvegia – speranţa de viaţă: 81,5 ani

Viaţa s-a schimbat cu mult în ultimii ani în Norvegia, arată raportul. Rata mortalităţii infantile a scăzut semnificativ şi se observă că norvegienii nu se grăbesc să iasă la pensie, multe persoane în vârstă rămân active, ceea ce ajută la sănătate.

Marea Britanie – speranţa de viaţă: 81,5 ani

Principala problemă o reprezintă obezitatea în rândul britanicilor, ceea ce face ca UK să nu fie în fruntea clasamentului. Nivelul obezităţii fiind unul dintre cele mai ridicate din Occident. Speranţa de viaţă rămâne totuşi una destul de ridicată, având în vedere posibilităţile financiare care le permit britanicilor  să aibă uşor acces la sistemul de sănătate, la privat sau la stat. Iar sistemul sanitar public este foarte bine pus la punct.

Locul 8

Suedia – speranţa de viaţă: 81,7 ani

Este cea de-a doua ţară scandinavă aflată în top. Cel mai important factor pentru buna speranţă de viaţă a populaţiei este apa de înaltă calitate.

Israel – speranţa de viaţă: 81,7 ani

S-a remarcat în special speranţa de viaţă a bărbaţilor din Israel, în ciuda obligativăţii lor de a efectua stagiul militar. Însă, Centrul de Statistică a mai observat că situaţia este diferită în zona Ierusalimului, unde bărbaţii nu au aceeaşi speranţă de viaţă ca cei din alte zone ale ţării, din cauza conflictelor violente tot mai dese în ultima perioadă.

Locul 7

Australia – speranţa de viata: 82,1 ani

Organizația Mondială a Sănătății a remarcat că există o schimbare în stilul de viaţă al australienilor. Au o alimentaţie sănătoasă, iar asistenţa medicală a fost cu mult îmbunătăţită.

Singapore – speranţa de viaţă: 82.1 ani

Speranța de viață a crescut în ultimii 30 de ani, datorită nivelului ridicat al medicii terapeutice şi preventive. 

Locul 6

Spania – speranţa de viaţă: 82,4 ani

În Spania, dieta mediteraneană contribuie semnificativ la creşterea speranţei de viaţă. Legumele proaspete, ce se găsesc uşor, peştele, dar şi unele grăsimi, precum uleiul de măsline şi de nuci, ajută la o viaţă lungă şi sănătoasă.

Locul 5

Franţa-  speranţa de viaţă: 82,6 ani

În Franţa există cea mai mică rată a obezităţii, în rândul populaţiei din Europa, ceea ce îi ajută pe francezi să aibă o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă.

Locul 4

Elveţia – speranţa de viaţă: 82,7 ani

Bogăţia ţării şi a oamenilor de aici este recunoscută în întreaga lume. Elveţienii au uşor acces la sistemul performant de sănătate, îşi permit o dietă alimentară sănătoasă, iar job-uri sunt bine plătite, astfel că stresul financiar nu există în rândul celor mai multe persoane. Este renumită elveţianca Rosa Rein care a trăit cel mai mult din Europa. S-a născut în 1897 şi a murit, după 113 ani, în 2010.

Locul 3

Islanda – speranţa de viaţă: 82,9 ani

Nutriţionişti de renume au tras concluzia că în Islanda este cea mai bună dietă din lume. În efectele dietei sănătoase intră prevenirea unor boli care, în alte ţări, ucid cele mai multe persoane: afecţiunile cardiace şi diabetul.

Italia – speranţa de viaţă: 82,9 ani 

Italienii pot trăi mult datorită faptul că, în ţară, nu există o ruptură gravă între straturile sociale. Adică, cei mai mulţi dintre italieni au posibilitatea de a mânca alimente sănătoase, proaspete, ceea ce ar putea reprezenta, pentru săracii din alte state, un lux.

Locul 2

Japonia – speranţa de viaţă: 83,1 ani

Japonia a fost, până acum trei ani, ţara în care oamenii trăiau cel mai mult. A căzut pe locul 2 în clasamentul mondial privind speranţa de viaţă din cauza creşterii numărului de sinucideri în rândul femeilor japoneze. Dar, în general, viaţa în Japonia este bună şi predomină o dietă sănătoasă.

Locul 1

Hong Kong – speranţa de viaţă: 83,5 ani

Diverse reviste medicale au căzut de acord că ceea ce îi face pe oamenii din Hong Kong să trăiască cel mai mult este angrenarea lor în arte marţiale. Astfel, rămână activi şi la vârste înainte, iar dieta este bogată în produse alimentare şi ceaiuri specifice, ceea ce ajută la un regim alimentar echilibrat şi sănătos.

 

Şi România se află într-un top, dar este vorba despre topul ţărilor cu cea mai scăzută speranţă de viaţă. Ultimele rapoarte arată că România se află pe locul 24 din UE (din totalul de 28 de ţări), cu o medie a speranţei de viaţă de 74,5 ani. În rândul femeilor, speranţa este de 78,1 ani, în timp ce la bărbaţi este de 71 de ani, potrivit unui raport al Comisiei Europene.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

Foloseste adresa de email pentru lasa un comentariu

SĂNĂTATE