Home Eveniment Torţionarul Ioan Ficior, condamnat la 20 de ani de închisoare

Ioan Ficior
Sursa Foto: rfi.ro

Fostul comandant al coloniei de muncă Periprava, Ioan Ficior, a fost condamnat miercuri de Curtea Supremă la 20 de ani de închisoare. Judecătorii l-au găsit vinovat pe Ficior de infracţiuni contra umanităţii, anunţă Agerpres.

Instanţa a mai dispus degradarea militară a lui Ioan Ficior, acesta având de plătit, în solidar cu statul român reprezentat de Ministerul Finanţelor, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Adminstraţia Naţională a Penitenciarelor, suma totală de 310.000 euro daune morale către opt părţi civile din dosar.

Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată la instanţa superioară.

Procurorii ceruseră o pedeapsă de 25 de ani de închisoare, având în vedere că are peste 65 de ani, deși pentru acuzațiile care i se aduc s-ar impune condamnarea pe viață.

Ioan Ficior a fost trimis în judecată în octombrie 2014, fiind acuzat de procurorii de la Parchetul General că, în perioada 1958 – 1963, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici, în urma căruia au murit 103 persoane.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE