Home Politică Traian Băsescu, declarații șoc despre ARESTAREA Laurei Codruța Kovesi și a lui...

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, joi seară, că dacă Victor Ponta a fost într-adevăr șantajat pentru numirea Laurei Codruța Kovesi, atunci șefa DNA și Florian Coldea ar trebui arestați.

Dacă nu e o mincinună a lui Sebastian Ghiță și e o realitate că l-au șantajat pe Ponta legat de vizita în SUA, atunci e doar o soluție: arestarea! Deocamdată afirmația trebuie confirmată. Pun sub semnul întrebării un șantaj la adresa premierului, dar dacă se poate proba cu cel puțin încă un martor, adică Ponta, suntem în fața unui lucru extrem de grav! Dacă toți borfașii transformați în denunțători generează arestarea unor oamei politici, nu văd de ce nu ar fi valabile și cuvântul lui Ponta, a spus Băsescu, într-o intervenție la B1TV.

Pentru moment, însă, confirmarea lui Ponta lipsește. Într-o declarație acordată Lumea Justiției, fostul premier a afirmat sec:

Nu vreau să comentez pentru moment.

Traian Băsescu a afirmat, de asemenea, că afirmațiile lui Sebastian Ghiță sunt extrem de serioase și trebuie investigate. De asemenea, acesta consideră că actualul președinte trebuie să ia urgent atitudine:

Trebuie să se gândească foarte serios la o soluție pentru a scoate SRI și DNA din acest scandal (…) Iohannis nu poate s-o revoce pe Kovesi, că are mandat prin lege, dar nu e și cazul lui Coldea. Totuși, o poate chema. Pe procurorul șef îl propune Ministrul Justiției și îl numește președintele. Va trebui să intre în lungi discuții cu premierul, a spus Băsescu.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă, pe numele căruia a fost emis joi un mandat de urmărire naţională, a dat publicităţii o nouă înregistrare în care susţine că Ponta a fost nevoit să o propună pe Kovesi pentru un nou mandat la şefia DNA, fiind şantajat în acest sens de către Florian Coldea.

Sebastian Ghiţă face noi dezvăluiri. Cum ar fi fost Ponta şantajat să o propună pe Kovesi pentru un nou mandat la DNA

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

Foloseste adresa de email pentru lasa un comentariu

SĂNĂTATE