Home Eveniment Traian Băsescu, dosar penal din greșeală

traian basescu

Numele fostului președinte Traian Băsescu a apărut din greșeală într-un dosar penal, scrie AGERPRES.

Fostul șef al statului a fost menționat într-o lista cu 11 persoane chemate în judecată într-un dosar deschis de o companie din Târgul Mureş. Potrivit patronului firmei, însă, totul a fost o eroare a procurorilor.

Traian Băsescu, eventual l-am înjurat vreodată, aşa cum îi înjură lumea pe preşedinţii ţării, dar nu am niciun motiv în acest dosar să mă plâng împotriva lui. O fi scos vreun procuror din eroare numele lui, eu nu-mi amintesc să îi fi scris numele, nici nu l-am pomenit în cei 10 ani, nici la biserică, nici în altă parte. Numai din greşeală de redactare a cuiva, că n-am nicio treabă cu el, a declarat Teodor Moga, patronul MTS Company.

În dosar apar preşedintele CEC Bank, Radu Graţian Gheţea, primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, trei judecători din judeţul Mureş şi cinci avocaţi din judeţul Cluj.

Cei zece au fost acuzați de MTS Company de abuz în serviciu, însă, procurorii DNA au dispus neînceperea urmăririi penale, iar firma din Târgu Mureș a atacat în instanță decizia anchetatorilor, arată AGERPRES.

Numele lui Traian Băsescu, în 56 de dosare penale

Potrivit lui Traian Băsescu, pe numele său au fost deschise nu mai puțin de 56 de dosare penale din care 49 au fost închise. Între ele, fostul președinte l-a menționat însă și pe cel de la Târgu Mureș.

Pot să vă spun că pe 18 ianuarie am o citaţie pentru Curtea de Apel din Târgu Mureş, iar pe 20 la Cluj. Am înţeles de la Parchet că din 56 de dosare, 49 au fost închise. Când mă vor chema, mă voi duce. Sunt foarte multe reclamaţii, presupun, nu le ştiu, de genul că nu am demisionat în 5 minute, dar am revenit după votul Parlamentului… Asta e viaţa unui fost preşedinte, a declarat Traian Băsescu săptămâna trecută la RomâniaTV.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE