Home Ştirile zilei Băsescu amână mutarea în vila din Gogol. Ce nemulțumiri are fostul președinte

Fostul președinte Traian Băsescu a trimis o scrisoare către RAAPPS în care susţine că vila care i-a fost repartizată în strada Gogol nu respectă toate condiţiile pe care şi le doreşte. Băsescu se plânge că nu se poate muta pentru că nu are un spațiu amenajat pentru cabinetul de lucru, nu are unde să își primească oaspeții și nu îi asigură nici securitatea, nici intimitatea. Și nu are nici garaj, mai spune Traian Băsescu.

“Imobilul nu asigură protecţia locatarilor, adică nici protecţia fizică şi nici intimitatea mea şi a familiei mele nici în interiorul imobilului şi nici în curte, urmare a faptului că pe toată latura de sud-vest a curţii şi a locuinţei se află construit un bloc cu patru etaje, ceea ce permite supravegherea cu uşurinţă a persoanelor care locuiesc în imobilul şi în curtea imobilului din strada Gogol, nr. 2, dar şi a persoanelor care vizitează acest imobil.”, se arată în scrisoarea lui Băsescu citată de AGERPRES

Însă fostul șef al statului are o idee despre cum ar putea fi rezolvat cazul. Traian Băsescu arată în scrisoare că ar putea primi drept spațiu pentru cabinetul de lucru o altă locuință. Și știe și care: apartamentul numărul 1, din strada Eminescu, nr. 44-48. Apoi ar mai vrea două spații de parcare într-un garaj al RA-APPS în apropiere de vila din Gogol.

“Consider că repartizarea apartamentului nr. 1 din strada Eminescu nr. 44-48 ar rezolva problema cabinetului de lucru şi a salonului de primire, asigurarea pe moment a două spaţii de parcare într-un garaj al RAAPPS, aflat în apropierea imobilului din strada Gogol, urmând ca în cel mai scurt timp să fie construit unu garaj pentru două maşini pe terenul aferent imobilului din strada Gogol nr. 2.”, propune fostul șef al statului.

În plus, atrage atenția, Traian Băsescu, dacă se întâmplă cumva ca intimitatea sau securitatea să îu fie amenințate cei care i-au desemnat acest imobil vor fi trași la răspundere. Adică premierul Victor Ponta și fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov.

“Vă atenţionez că, din acest punct de vedere, întreaga responsabilitate pentru eventualele evenimente sau incidente ce ar putea să apară în timp (violarea intimităţii, intrarea prin efracţie în curte sau în locuinţă, afectarea siguranţei mele şi a familiei mele, etc) vor fi în responsabilitatea RAAPPS şi a Guvernului României prin domnii Victor Viorel Ponta, Ion Moraru şi Darius Bogdan Vâlcov, în calitate de semnatari ai HG nr. 60 din 2015.”, susţine Băsescu.

Dacă toate condițiile vor fi îndeplinite, fostul președinte arată că va semna contractul pentru noua reşedinţă, dar nu mai devreme de 15 iunie, ora 12.00.

Traian Băsescu s-a mutat în vila de la Scroviștea pe 30 martie și a anunțat că va reveni în București după ce lucrările de renovare la reședința din strada Gogol, numărul 2, vor fi finalizate.

Guvernul a aprobat, pe 4 februarie, hotărârea prin care vila RA-APPS din cartierul Primăverii în care a locuit până în acest an Mioara Roman, fosta soţie a lui Petre Roman, îi este atribuită lui Traian Băsescu spre utilizare ca reşedinţă.

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE