Home Politică TSD nu-l dă dus pe Ghiță

Deputatul Sebastian Ghiță apare în continuare pe lista politicienilor tineri cu care TSD se mândrește, la mai bine de o jumătate de an de când acesta a demisionat din partid.

Ghiță a anunțat pe 28 noiembrie 2014 că părăsește partidul, în urma unei discuții cu Victor Ponta, după ce l-a criticat pe Ion Iliescu. Demisia lui Ghiță a fost una formală, politicianul fiind văzut ulterior în repetate rânduri în cercurile PSD și ale premierului Ponta.

Oficial, Ghiță a anunțat că lucrează la înființarea Partidului Progres România, care se va adresa tinerilor.

Pe site-ul TSD apare în continuare și deputatul Bogdan Diaconu, care a demisionat din partid încă din august 2014, înființându-și între timp mișcarea România Unită. Deși Diaconu a criticat în repetate rânduri PSD și pe Victor Ponta,  numele și fotografia lui apar la loc de frunte pe pagina virtuală.

Florentin Gust este și el printre politicienii uitați de TSD pe site, deși a demisioat încă din 2011, apoi devenit independent, a trecut la PDL, a revenit în PSD pentru ca ulterior să pună umărul la înființarea partidului nașului său, Mircea Geoană.

Gust a fost exclus abia vineri din PSD, deși face de mult parte din formațiunea lui Geoană, PSRo, în care ocupă funcția de președinte.

Site-ul TSD nu a mai fost actualizat de aproape trei luni, ultimul articol postat făcând referire la o acțiune de împărțire de mărțișoare în județul Giurgiu, pe 3 martie.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE