Home Social Un parlamentar român vrea scurtarea programului de muncă la șase ore

Ideea suedezilor de a reduce programul de lucru la șase ore ar trebui implementată și la noi, spune un parlamentar UNPR.

Senatorul Ioan Iovescu susţine că măsura le-ar permite românilor să câştige mai mult. Dacă vor sta doar şase ore în loc de opt la muncă, ei şi-ar putea lua un al doilea job, part-time, explică parlamentarul.

Ioan Iovescu a afirmat că are și acordul șefului său, Gabriel Oprea, pentru a demara un proiect de lege în acest sens.

Dumnezeu a lucrat minunat. Imediat cum am citit, aveam o întâlnire planificată cu domnul Oprea în care i-am spus. A zis: „Da, o luăm în calcul. Discutăm. Una este un randament la șase ore și alta e un randament la opt ore. Cei care lucrează în fabrici pe bandă, nu este ușor ca opt ore să tragi, a declarat senatorul UNPR, citat de Digi24.

Managerii din domeniul privat susțin că nu i-ar deranja ca angajații să aibă un program mai scurt, atâta timp cât productivitatea ar fi aceeași. Cu toate acestea, reducerea orelor petrecute la serviciu ar veni la pachet și cu o diminuare salarială.

Dacă Suedia a fost prima țară din Uniunea Europeană care a optat pentru reducerea programului de lucru, senatorul Ioan Iovescu crede că România ar trebui să fie următoarea. Proiectul de lege ar urma să se materializeze cel târziu anul viitor, susține politicianul.

Însă, iată cum se gândeşte în nordul Europei cu privire la beneficiile oamenilor care ar putea sta mai puţin la serviciu. Nu iau în calcul să scurteze programul pentru a munci şi mai mult: Prima țară din lume unde se muncește doar șase ore pe zi

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE