Home Eveniment Marian Vanghelie, eliberat din arest. I-a convins pe judecători cu brânza de...

Sursa Foto: bucurestifm.ro

Marian Vanghelie a reuşit să-i convingă pe judecători. După aproape patru luni de arest preventiv, acesta a fost eliberat joi noapte. Vanghelie va sta în următoarele 30 de zile în arest la domiciliu. Judecătorii au preferat să-l ţină închis la domiciliu, această măsură fiind mai rar folosită în ultima perioadă.

Primarul suspendat al Sectorului 5 are domiciliul oficial în casa în care a locuit cu soţia lui, pentru că încă nu este divorţat de Charlotte Vanghelie. Cel mai probabil, avocaţii lui vor trebui să facă o nouă solicitare prin care instanţa să ia act că acesta nu mai locuieşte acolo şi să îi permită să-şi mute arestul în domiciliul iubita sale, Oana Niculescu Mizil, cea care luna viitoare îi va dărui şi o fetiţă.

Joi dimineață, Vanghelie a mers la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu un discurs mobilizator. A încercat să-i sensibilizeze pe judecători. Şi a mers pe cartea “naturaleţei”. I-a înduplecat pe magistraţi în stilul său caracteristic, cu declaraţii spumoase.

Sunt natural ca brânza de oaie!!!! Am demnitate. Nu mă interesează să iau legătura cu nimeni. Unii s-ar putea să își dea seama că au greșit. Sunt multe povești acolo, în dosar. Vreau acasă la familie cu toate interdicțiile pe care doriți să le luați. Am încredere în dvs. Să îmi dați vă rog posibilitatea să merg la familie, a declarat Vanghelie în fața magistraților Curții Supreme

În același ton, edilul sectorului 5 și-a continuat munca de cucerire a judecătorilor. A ținut însă să specifice că se află încă în arest pentru că e un om demn și nu face denunțuri.

Mă gândesc la ce pot să vă spun. Situația este delicată. Sunt milioane, zeci de milioane și există doar declarația unui denunțător care a făcut evaziune. Sunt singurul care sunt arestat. Sunt un om cu demnitate pentru că nu mi-am denunțat prietenii așa cum dorește DNA. Veți vedea că toți cei care au dat declarații sunt afară. Unii și-au schimbat declarațiile. Asta e viața, e mai ușor să dai declarații și să ieși.– a mai spus Marian Vanghelie în fața judecătorilor

Pe de altă parte, primarul suspendat al sectorului 5 a explicat că nu reprezintă pericol public așa că trebuie eliberat.

Nu sunt un pericol public şi nici nu mă interesează să vorbesc cu nimeni. Îi înţeleg şi pe ei. M-am gândit, dacă am un prieten să îl denunț, să dau declarații? O să ajungem jumătate din români să îi denunțăm pe ceilalți. Stau de 4 luni în arest pentru că nu am vrut să colaborez cu DNA. Până și vărul meu ținut în arest, a luat control judiciar după ce a dat o declarație, a mai explicat Vanghelie

O declarație tot a dat Marian Vanghelie. S-a plâns că stă într-o celulă în care toți fumează, iar acest lucru l-ar deranja pentru că el este nefumător. Vanghelie a vorbit şi despre viața grea pe care ar duce-o, în lipsa lui, familia.

Bun, atunci o să dau o declarație. Am toate conturile blocate, am toată averea sub sechestru, ar trebui toată familia arestată. Nimeni nu întreabă dacă plătesc facturile. Puneți toate interdicțiile necesare dar vă rog să mă lăsați să merg acasă, a mai spus Vanghelie

Primarul suspendat al Sectorului 5 este acuzat de nouă infracțiuni de luare de mită, nouă infracțini de abuz în serviciu și șapte infracțiuni de spălare de bani.

Potrivit rechizitoriului, Marian Vanghelie a primit aproximativ 30,5 milioane de euro drept comisioane pentru atribuirea unor contracte de achiziții publice firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru cât și pentru a dispune efectuarea plății lucrărilor aferente acestor contracte. Valoarea totală a acestor contracte, derulate în perioada 2006-2014, este de aproximativ 738.019.000 de lei, mai arată procurorii.

Concret, foloasele solicitate și primite de Marian Vanghelie de la Marin Dumitru au constat în bani, contracte încheiate cu societăți controlate de edilul sectorului 5,  două vile date unei persoane indicate de către Vanghelie sau achitarea cheltuielilor prilejuite de campaniile electorale.

De asemenea, mai arată procurorii, Vanghelie a mai primit ceasuri de lux, sponsorizări pentru manifestări publice organizate de primarul sectorului 5 sau bani pentru susținerea unui candidat la alegerile parlamentare.

Tot cu banii de la Marin Dumitru, Vanghelie a participat la petreceri private sau a renovat imobile și magazine care aparțineau cercului său de apropiați.

Procurorii arată că în schimbul acestor bani și servicii, Marian Vanghelie a încheiat cu firmele controlate de Marin Dumitru, contracte de achiziții publice la prețuri mult mai mari față de valoarea reală a serviciilor prestate. În acest fel, costurile reale de execuție a lucrărilor și implicit valoarea efectivă a acestor lucrări au fost de cel mult 60% din valoarea contractelor ceea ce a dus Primăriei Sectorului 5 un prejudiciu de 295.207.000 de lei, adică peste 65 de milioane de euro.

În aceeași perioadă, mai spun procurorii, o parte considerabilă din sumele de bani și din celelalte foloase primite drept mită au fost supuse unor ample operațiuni de spălare de bani, prin circuite financiare fictive.

În același dosar au fost trimiși în judecată și vărul lui Vanghelie, Mircea Sorin Niculae, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani, Sorin Ștefan Ciocan, acuzat de spălare de bani și Laura Ciocan, directoarea Economat Sector 5, acuzată de omplicitate la luare de mită și spălare de bani.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE