Home Eveniment VIDEO Ce s-a întâmplat cu Victor Spirescu, românul care a “invadat” Marea...

Victor Spirescu
Sursa Foto: captura Channel 4 News

Victor Spirescu, românul care a devenit celebru drept primul cetățean din țara noastră care a ajuns în Marea Britanie cu scopul de a munci după ridicarea restricțiilor, în 2014, este acum antreprenor.

Dacă acum aproape 3 ani, Spirescu povestea că a ajuns în UK pentru a munci la o spălătorie auto, acum românul are propria afacere, potrivit unui reportaj difuzat de Channel 4 News.

Dacă vrei să muncești, vei găsi de muncă imediat în țara aceasta. E ușor să îți găsești o slujbă, dar trebuie să vrei asta. Pentru că din mulți localnici preferă să stea acasă și să încaseze ajutoare sociale, credeți-mă, spune Victor, în interviul acordat jurnaliștilor britanici.

Potrivit unui material difuzat în vara anului trecut de TVR, românul a trecut de la munca la spălătoria auto în construcții, unde câştiga între 50 şi 80 de lire pe zi. Și munca era pe măsură, iar Victor locuia cu alți conaționali într-un apartament, trimițând acasă cam o dată la două săptămâni.

Acum, Victor Spirescu are propria afacere, dar despre care nu dă foarte multe detalii.

Am avut un început greu, dar încet, încet, am crescut. Am propria mea afacere, am câțiva băieți care lucrează pentru mine, fac bani buni, îmi supraveghez oamenii, spune românul.

Victor spune că este fericit și nu se declară îngrijorat de iminentul Brexit

Dacă voi fi lăsat să stau aici, voi rămâne. Dacă nu, voi pleca, pentru că Europa e mare. America poate își va deschide granițele, acum că Donald Trump e președinte… Nu știu ce se va întâmpla. Dar dacă își vor deschide granițele, voi fi primul care ajunge acolo, glumește românul.

Jurnaliștii britanici subliniază, în reportajul lor, că aproximativ 100.000 de imigranți ajung în continuare anual pe insulă, spre disperarea politicienilor extremiști.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE