Home Extern VIDEO: O grupare paramilitară plănuia Revoluţie în Moldova

Sursa Foto: unimedia.info

Opt persoane care plănuiau să preia controlul orașului moldovean Bălți au fost arestate de poliția de peste Prut. Alți cinci oameni au fost reținuți.

Inspectoratul General de Poliţie a anunţat joi că gruparea, care se autointitula „Armata Populară Kotovtzy” intenționa să ia cu asalt instituţii ale statului la Chişinău şi Bălţi şi să pună bazele unei noi Republici separatiste în nordul ţării.

Comandantul interimar al poliţiei din Republica Moldova, Gheorghe Cavaliuc, a declarat că gruparea plănuia în primul rând să atace închisoarea din Bălţi şi să elibereze 400 de deţinuţi ce urmau să fie apoi implicaţi la atacarea Inspectoratului de poliţie şi a Unității de Carabinieri din același oraș.

De asemenea, mai aveau scopul de a jefui oameni de afaceri şi a lua sub control uzinele din nordul ţării. Asemenea acţiuni urmau să fie petrecute și în Chişinău şi Găgăuzia.

Potrivit Poliţiei, presupusul lider al grupării este originar din estul Ucrainei şi are cazier penal. Arestările vin în urma mai multor descinderi organizate de poliția moldoveană în ultimele zile.

Gruparea criminală planifica atacarea instituţiilor de stat. Persoanele au fost documentate cu lux de amănunte. În urma perchezițiilor au fost găsite uniforme militare, muniții, tuburi cu gaze lacrimogene, hărți detaliate ale municipiului Chișinău și Bălți. Pe una dintre hărți erau încercuite 5 obiective importante, pe care intenționau să le atace, a declarat şeful interimar al Inspectoratului General al Poliţiei din Republica Moldova, Gheorghe Cavcaliuc, citat de Publika.md.

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE