Home Extern VIDEO: O Investigaţie Al Jazeera arată cum românii sunt victimele sclaviei moderne...

Sursa Foto: Captură Al Jazeera

O anchetă cu camera ascunsă arată cum mii de oameni sunt, în fiecare an, victimele sclaviei moderne într-o ţară care şi-a schimbat chiar şi legislaţia, pentru a încerca să combată acest fenomen. În Marea Britanie, multe dintre victime sunt români: tineri puşi să muncească până la epuizare şi plătiţi prost, dar şi femei exploatate sexual.

Investigaţia jurnaliştilor a avut loc cu sprijinul unor români care au acceptat să facă dezvăluiri sau chiar să poarte microfon şi cameră ascunsă pentru a arăta ororile.

Claudiu este unul dintre românii prezentaţi de Al Jazeera. A muncit cinci luni într-o spălătorie din din Kent. Ziua de muncă avea 12 ore şi era plătită cu 40 de lire sterline, la jumătate faţă de salariul minim legal din Regat, care este de 6,7 lire pe oră.

Patronul lui era un albanez în vârstă de 35 de ani, care conducea spălătoria “USA Hand Car Wash”, de altfel, una cu pretenţii. Serviciile angajaţiilor de aici erau contractate de dealeri autorizaţi Volvo şi Kia. Totuşi, Claudiu şi colegii lui nu erau doar munciţii precum sclavii, ci şi umiliţi. Pentru că, în orele de odhină, angajaţii trăiau în nişte containere în care plouă, fără o toaletă decentă şi unde ferestrele sunt pline cu mucegai.

Angajaţii nu puteau uşor să plece, atunci când nu mai rezistau. Pe înregistrare, un angajat mărturiseşte că i-au fost ridicate documentele, nu a fost plătit şi, mai mult, a fost pus la plata unor sume uriaşe, pentru aşa-zise “pagube” pe care le-ar fi provocat unor maşini.

Incursiunea jurnaliştilor acoperă mai multe domenii. Ajung şi într-o fermă de cannabis, dintr-o suburbie din estul Londrei, dar şi la un alt capitol extrem de sensibil pentru români: sclavia sexuală.  Şi aici, se vorbeşte despre româncele care sunt păcălite cu vacanţe în străinătate ori căsătorie şi ajung, de fapt, să fie vândute unor proxeneţi.

Jurnaliştii au vorbit cu Ştefan, proxenet într-o reţea în care, la rândul său, a fost victimă.

 “Aveam 17 ani când am început chestia asta, aveam o formaţie de rap şi două dansatoare”, îşi începe povestea Ştefan.

Visa că va deveni artist în Marea Britanie, dar a fost proxenet de mai bine de patru ani. A fost şi la închisoare, iar acum, spun jurnaliştii, are un “job decent”. Mai are însă relaţii în suburbiile Londrei. Acolo a filmat, cu o cameră ascunsă, întâlnirea cu Robert, un alt român care nu a ieşit din “afacerea murdară”.

“Am trei femei, din patru, care lucrează de un an jumate pentru mine cu nicio zi liberă în tot timpul ăsta. De ce să le dau eu o palmă, când pot să le enervez şi să le distrug psihic. Pentru ele trebuie să devină o muncă obişnuită treaba asta”, mărturiseşte Robert cu mândrie, fără să ştie că este filmat.

Discuţia este purtată într-o maşină de lux pe care Robert a obţinut-o după ce “a dat o femeie pentru o noapte întreagă”.

Citeşte şi: Povestea tinerei vândute ca o sclavă sexuală: “Am fost violată de 110 bărbaţi, în 22 de ore”

Potrivit autorităţilor, peste 13.000 de victime ale sclaviei se aflau în 2013 în Marea Britanie. Cele mai multe provin din România, Albania, Nigeria, Vietnam, dar şi din Marea Britanie.

Investigaţia completă prezentată de Al Jazeera o găsiţi AICI.

Mai jos, un rezumat al documentarului tulburător, postat pe Youtube:

Sursa video: Al Jazeera English

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE