Home Extern VIDEO: Ultimele imagini cu teroristul din Tunisia. Poveștile emoționante ale victimelor de...

Cu un kalashnikov în mâini, apropiindu-se calm de victime, mergând desculț prin apă. Așa apare într-o fotografie Seifeddine Rezgui. În spatele lui, este un lanț uman format din angajații resortului, spune presa din Marea Britanie. Aceștia s-au opus asasinului și i-ar fi spus că, mai întâi, va trebuie să îi ucidă pe ei și l-au informat că sunt musulmani ca și el. Teroristul a mers mai departe și a deschis focul asupra turiștilor care erau la acea oră la plajă.

Cele mai multe victime din atentatul terorist din Tunisia sunt de naţionalitate britanică. Cel puţin 15 persoane decedate au fost deja identificate ca fiind din Marea Britanie. Alte cinci cupluri sunt date dispărute.

Poveştile lor sunt impresionante. Dintr-o familie, au murit trei generaţii. Într-o alta, un soţ şi o soţie s-au stins împreună pe plasa din Sousse, Tunisia. Cel mai tânăr dintre ei avea 19 ani. Mulţi turişti au reuşit să supravieţuiască după ce s-au prefăcut morţi.

lisa burbidge

Lisa Burbidge era în vacanţă cu fiica şi cu soţul acesteia. Era o bunică, cu patru nepoţi, dedicată familiei. S-a stins chiar la zece ani distanţă de la data morţii soţului ei. Lisa avea 52 de ani şi era îndrăgostită de plajă. Familia a postat pe Facebook un mesaj emoţionant şi a anunţat că a mai fost în resortul din Tunisia de şase ori. Pentru luna august, avea planficată o altă vacanţă, cu întreaga familie.

 

trei generatii

Din familia Evans, trei generaţii au pierit sub focurile de armă. A scăpat cu viaţă doar Owen, cel mai tânăr (din stânga fotografiei). Un fiu, un tată şi un bunic au fost executați.

 

 

carly

Carlz Lovett era în vacanţă cu logodnicul ei. Se logodiseră de doar şase luni. Ultimul ei pesaj pe Facebook este de dinaintea plecării de acasă. Spunea că este în mare grabă, avea plecarea în trei ore şi bagajele ei încă nu erau gata.

Ea deținea un blog de frumuseţe şi era fotograf profesionist.

 

supravietuitoare

Cheryl Mellor are 55 de ani și a supraviețuit pentru că s-a prefăcut moartă. A fost împușcată împreună cu soțul ei, în timp ce fugeau. Însă, soțul ei nu a supraviețuit. Le-a povestit jurnaliștilor de la Daily Mail că, atunci când l-a văzut pe el, prăbușindu-se fără suflare, a luat decizia să se arunce și ea la pământ și să rămână nemișcată ca și cum ar fi fost executată. Cheryl are doi copii.

logodita

Ben și Shelley, un cuplu din Marea Britanie, au reușit să fugă. Le-au povestit jurnaliștilor de la The Telegraph cum au fugit disperați de pe plajă și au ajuns în camera de hotel unde s-au baricadat. Shelley împlinea 25 de ani, iar iubitul ei spera ca în acea vacanță să o ceară în căsătorie. După atacul pe care spun că nu îl vor uita niciodată, Ben a avut un fel de revelație. Își propusese să amâne marele eveniment, dar și-a spus că dragostea este mai puternică decât ura și teroarea și trebuie să își ducă planul mai departe. Ceea ce au și făcut. Tânăra a fost cerută în căsătorie chiar vineri seară, la câteva ore după atacul sângeros.

Ultimele imagini cu teroristul în viață, tânărul căruia Statul Islamic i-ar fi spălat creierul, așa cum au spus cel care l-au cunoscut, a fost surprinse în timp ce el alerga, pe plajă după ce a executat 38 de oameni. Imaginile sunt filmate din balconul unui hotel, înainte ca acesta să fie împușcat de un polițist.

SURSA VIDEO: DAILY MAIL

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE