Home Eveniment VIDEO Un hoţ prins în flagrant a încercat să fugă din secţia...

flagrant
Sursa Foto: captură ProTV

Un bărbat care fusese prins în flagrant în timp ce încerca să fure telefonul unei tinere a făcut un scandal uriaş la secţia de poliţie, unde fusese dus pentru a da socoteală.

Totul a avut loc vineri după-amiază, în zona Mihai Bravu din Capitală, anunţă Ştirile ProTV.

Un tânăr a observat un hoţ care a agresat o tânără, i-a smuls telefonul mobil şi a luat-o la fugă. Martorul l-a alergat pe bărbat şi l-a ajuns din urmă chiar în faţa unei secţii de poliţie.

Cu hoţul prins şi imobilizat, tânărul salvator l-a dat pe mâna poliţiştilor. Însă agresorul nu era dispus să se lase aşa uşor.

În încercarea de a fugi, bărbatul a spart o fereastră de la parterul secţiei şi i-a ameninţat pe poliţişti cu o bucată de geam. A fost liniştit însă repede, după o luptă de doar câteva secunde.

Suspectul este cercetat acum pentru furt, dar şi pentru distrugere.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Rețeaua de Știri pe Facebook:

SĂNĂTATE